Facultatea de Chimie Industrialǎ şi Ingineria Mediului prin Departamentul de Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara,
împreună cu partenerii săi tradiționali:
Agenția Regională pentru Protecția Mediului Timișoara, Aquatim SA, Consiliul Județean Timișoara, Direcția de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, Asociația Generală a Inginerilor din România - Filiala Timișoara și în colaborare cu Liga Studenților Chimiști din Timișoara,
vă invită în zilele de 5 iunie 2024, începând cu ora 10, să celebrăm Ziua Mondială a Mediului în cadrul Simpozionului on-line Environmental Protection and Education in Ecological Engineering (EP – E3).
Evenimentul își propune să reunească sub apelul general al grijii față de mediul înconjurător, în acord cu obiectivul principal al Zilei Mondiale a Mediului din anul 2023 – Solutions to Plastic Pollution, cadre didactice universitare și din învățământul preuniversitar, studenți și elevi, alături de profesioniști din domeniul economic cu preocupări în domeniul protecției mediului, pentru împărtășirea diferitelor abordări ale tematicilor simpozionului. Împreună dorim să formăm o echipă unită și complexă a cărei mesaj unitar constă în sensibilizarea populației și a factorilor de decizie de la nivel local și național cu privire la problemele legate de protecția mediului înconjurător.
Împreună dorim să formăm o echipă complexă a cărei obiectiv este sensibilizarea populației și a factorilor de decizie de la nivel local și național privind problemele legate de protecția mediului înconjurător.
Simpozionul Environmental Protection and Education in Ecological Engineering (EP – E3) se adresează elevilor de liceu și gimnaziu, studenților de la ciclurile licență și master, doctoranzilor, cercetătorilor, cadrelor didactice din învățământul universitar şi preuniversitar şi specialiștilor din mediul economic cu preocupări în domeniile protecţiei mediului înconjurător, educaţiei ecologice și ingineriei.
În cadrul manifestării se pot înscrie lucrări originale sau proiecte redactate și elaborate de către:
- echipe constituite din maxim 2 elevi (clasele V – XII) coordonaţi de către un cadru didactic;
- studenți și masteranzi;
- cadre didactice preuniversitare (maxim 2 autori);
- doctoranzi, cercetători și cadre didactice universitare;
- specialiști și reprezentanți ai mediului economic.
Tematica simpozionului Environmental Protection and Education in Ecological Engineering cuprinde urmǎtoarele subiecte:
- Mediul și sănătatea;
- Schimbări climatice;
- Protecția factorilor de mediu (apă, aer, sol);
- Tehnologii inovative;
- Materiale avansate;
- Energie regenerabilă;
- Dezvoltare durabilă și economie circulară;
- Biodiversitatea;
- E2 – Educație ecologică;
- R3 – Reducere, Revalorificare, Reciclare.
Termenul limită pentru înscrierea participanților la Simpozionul EP – E3 este 03.06.2024.
Pentru participarea la acest eveniment este necesar:
- Completarea online a formularului de înscriere prin accesarea link-ului:
https://forms.gle/qHWgqhBugndJYTez5
- Transmiterea pe adresa de email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. a rezumatului lucrării/ proiectului (format word, maxim o pagină - conform template-ului accesibil AICI ) și a fișierului suport în format PowerPoint pentru prezentarea lucrării/proiectului.
Observații:
Rezumatele lucrărilor/proiectelor, precum și prezentarea acestora, pot fi redactate în limbile română sau engleză.
Se vor accepta maxim 2 lucrări elaborate de către un participant/coordonator.
Echipa de organizare a evenimentului este consituită din:
- prof. dr.ing. Petru NEGREA – coordonator eveniment
- ș.l.dr.ing. Mircea DAN – decan Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului
- ș.l.dr.ing. Aniela POP
- asist. dr. ing. Delia Andrada DUCA
- asist. drd. ing. Cristiana Iulia RUS
- Roxana ALEXANDRU
- Laura CIULEANU
Lucrările/proiectele elevilor și studenților vor fi jurizate pentru desemnarea celor mai bune prezentări, iar rezultatele jurizării se vor comunica la finalul evenimentului. Lucrările premianților vor fi mediatizate prin postare pe site-ul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului.
Toți participanţii la eveniment vor primi diplome de participare în format electronic. Rezumatele lucrărilor prezentate în cadrul Simpozionului on-line Environmental Protection and Education in Ecological Engineering (EP – E3), vor fi publicate într-un volum identificat prin cod ISSN.
Pentru orice nelămuriri sau informații suplimentare vă rugăm se ne contactați pe adresa de email dedicată evenimentului: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe contul https://www.facebook.com/caicam.upt sau telefonic la numărul 0256-404181 (Secretariatul Departamentului CAICAM).
Vă așteptăm să sărbătoriți alături de noi, în cadrul acestui simpozion, Ziua Mondială a Mediului.