Parteneriatele Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului cu Firme și Companii din Timișoara, județul Timiș și din alte județe se desfășoară în interesul instituțiilor partenere și al facultății, dar mai ales în interesul studenților prin activitatea de practică desfășurată în cadrul acestora. Dorim să marcăm această legătură prin promovarea pe pagina web a facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului a Firmelor și Companiilor partenere.

 

Luna IULIE 2021

Compania HERAEUS ROMANIA

 

HERAEUS ROMANIA SRL - UPT este un parteneriat benefic pentru actualii studenți și viitorii specialiști în domeniul ingineriei chimie și ingineriei mediului.

După înființarea reprezentanței Heraus la Timișoara au existat colaborări strânse în special în domeniul analizelor chimice și vizite ale unor grupuri de studenți. Din anul 2016, odată cu modificarea modului de efectuare a practicii studențești, în cadrul facultății a fost urmărită permanent stabilirea unor legături cu reprezentații firmelor și companiilor cu domeniul de activitate concordant cu domeniile de studiu coordonate de facultate.Ținând cont de relatiile deja existente nu a fost o problemă stabilirea unor acorduri cadru pentru efectuarea practicii studențești în cadrul companiei. Liniile de producție și laboratoarele de analize sunt dotate cu instalații și aparatură de ultimă generație le permit studenților să își dea seama de nivelul la care a ajuns tehnica în domeniul ingineriei chimice, adăugând în acest fel cunoștințe și abilități suplimentare în pregătirea lor ca viitori ingineri.

Asigurarea cadrului pentru efectuarea practicii studenților Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului constituie o bază bună pentru o colaborare permanentă de succes și le asigură studenților adaptarea mai ușoară la rigorile activității într-o companie de vârf din domeniul ingineriei chimice.

Prezentare HERAEUS ROMANIA SRL

Prezentare HERAEUS ROMANIA SRL - Film

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

Luna IUNIE - 2021

Compania SMITHFIELD ROMÂNIA

Smithfield România - UPT este un parteneriat benefic pentru actualii și viitorii specialiști în domeniul ingineriei produselor alimentare. Domeniul “Ingineria Produselor Alimentare” specializarea „Controlul și expertiza produselor alimentare” din cadrul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului a fost acreditat provizoriu în anul 2013 și definitiv în anul 2019.

Din anul 2016, odată cu modificarea modului de efectuare a practicii studențești, în cadrul facultății a fost urmărită permanent stabilirea unor legături cu reprezentații firmelor și companiilor cu domeniul de activitate concordant cu domeniile de studiu coordonate de facultate. Una dintre primele legături a fost realizată cu reprezentanții companiei Smithfield – România, legătură concretizată imediat prin vizite cu studenții și apoi prin stabilirea unui acord de practică a studenților în cadrul companiei. Practica în companiile de profil este benefică studenților, deoarece iau contact cu realitatea activităților specifice, adăugând astfel cunoștințe și abilități suplimentare pregătirii lor ca viitori ingineri. Nu numai studenții din cadrul domeniului Ingineria produselor alimentare au beneficiat de acest acord (30 de studenți) ci și studenții de la domeniul de Ingineria Mediului, compania Smithfield fiind un promotor al calității și siguranței alimentelor, dar și al protecției mediului (6 studenți).

Asigurarea cadrului pentru efectuarea practicii studenților Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului constituie o bază bună pentru o colaborare permanentă de succes. Activitatea s-a concretizat și prin prezentări ale companiei și chiar cursuri legate de producție, ambalare, calitate, etc., acțiuni care dorim să continue și în anii următori prin implicarea comună facultate – companie la teme pentru proiectele de diplomă sau lucrări de disertație pentru masteranzi.

Prezentare Smithfield România

Prezentare Smithfield România - film


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Luna MAI - 2021

Compania AQUATIM S.A.

 

Aquatim S.A. -UPT este un parteneriat benefic pentru actualii și viitorii specialiști în domeniul apei, fiind demonstrat și certificat în timp.

Cât despre parteneriatul Aquatim-Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, realitatea vorbește de la sine.

Colaborarea dintre cele două instituții are în spate o istorie lungă, importantă, cu rezultate concretizate în foști absolvenți străluciți, actuali angajați Aquatim, proiecte științifice și academice, evenimente de impact, foarte importante pentru cele două instituții. Compania de apă și facultatea timișoreană, deopotrivă de prestigiu, au identificat o serie de interese comune, care au devenit ulterior oportunități de dezvoltare pentru ambele organizații, iar viitorul sună și mai bine.

Colaborarea pornește de la promovarea transferului tehnologic, în domenii de prioritate europeană sau de interes economic pentru România, înfiinţarea unor laboratoare integrate de cercetare, sau promovarea programelor de formare continuă, a studiilor postuniversitare şi masterale, doctoratelor, temelor de cercetare.

Asigurarea cadrului pentru efectuarea practicii studenţilor Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului constituie, de asemenea, o bază bună pentru o colaborare permanentă de succes. Împreună, gândim teme de laboratoare sau seminarii interesante, chiar și acum, în pandemie, pentru ca studenții facultății partenere să nu sufere din cauza sistării interacțiunii fizice. Tot împreună, pregătim viitoarele conferințe Aquademica, cu teme de actualitate și lectori profesioniști ai Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, dar și noi colaborări internaționale pe proiecte europene.

Mizăm pe știință, competență și implicare, girăm parteneriatul Aquatim S.A. -Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului cu toată încrederea!

Suntem bucuroși să deschidem lista “Companiei lunii”, mulțumim pentru onoare!

Prezentarea AQUATIM-2021

Raport AQUATIM - 2020

News

Image gallery

tempobet
Tablet Servisi