LSCT

Oficial?

Noi suntem una dintre cele 7 Organizații Studențești active din Cadrul Universității Politehnica Timișoara. Ne propunem să reprezentăm studenții din Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, atât pe plan local cât și național. Totodată, prin proiectele pe care le desfășurăm se dorește dezvoltarea studenților din punct de vedere profesional, educațional și social. LSCT este membră fondatoare ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România), în cadrul căreia contribuie activ la mișcarea studențească la nivel național.

Neoficial?

Suntem o gașcă plina de viață, ce dorim să ne pierdem vremea în mod util. Ne stă mereu capul la chefuri, distracții, deplasări prin țară la diverse evenimente. Dar, când ne prinde seriozitatea, punem cap la cap multe idei ingenioase care nasc diferite proiecte mai mici sau mai mari, toate destinate studenților. În același timp, încercăm să fim cât mai aproape de studenți, pentru a le apăra cât mai bine interesele în fața profesorilor, decanatului chiar și rectoratului. Sper că te-am convins…sau măcar ți-am stârnit interesul să vrei să te implici…să faci ceva pentru tine și pentru ceilalți.

 

Adresa:

Bulevardul Vasile Pârvan, nr. 6 , etaj 3, sala A314
Oraș: Timișoara
Județ: Timiș
Cod Postal : 300223
Tara: Romania

Fax: +40 256 403060
E-mail:  office@lsct.ro
Web:   http://lsct.ro/

Informație:

Liga Studenților Chimiști din Timișoara este o organizație non-guvernamentală și non-profit ce are ca scop principal apărarea și reprezentarea drepturilor și intereselor studenților din Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului din cadrul UPT.

ALTE ARTICOLE