Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului prin Departamentul de Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara
împreună cu partenerii săi tradiționali:
TÜV THÜRINGEN KARPAT (partener al TÜV Thuringen Germania), Agenția Națională pentru Mediu şi Arii Protejate- Direcția Județeană de Mediu Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Aquatim SA, Retim SA, Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Timiș și în colaborare cu Liga Studenților Chimiști din Timișoara,
vă invită în ziua de 12 noiembrie 2026, să celebrăm Ziua Mondială a Calității în cadrul Simpozionului on-line CALITATEA – un atu pentru viitor.
În fiecare an, în cea de-a doua zi de joi a lunii noiembrie întreaga lume sărbătorește Ziua Mondială a Calității, data fixată pentru acest an fiind 12 noiembrie 2026. Tema din acest an, „Calitatea: motorul performanței”, ne invită să analizăm modul în care gestionarea și îmbunătățirea calității pot contribui la obținerea unei performanțe superioare. Evenimentul îşi propune conștientizarea importanței calității în viața fiecărui individ și în societate, precum și încurajarea adoptării unor standarde înalte pentru prosperitate.
Simpozionul CALITATEA – un atu pentru viitor se adresează elevilor de liceu și gimnaziu, studenților de la ciclurile licență și master, doctoranzilor, cercetătorilor, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar și specialiștilor din mediul economic cu preocupări în tematica evenimentului.
În cadrul manifestării se pot înscrie lucrări originale sau proiecte redactate și elaborate de către:
- Echipe constituite din elevi (clasele V – XII) coordonaţi de către un cadru didactic (de chimie, ecologie, biologie, fizică sau care predă discipline tehnice și tehnologice în licee și colegii de profil tehnic);
- Cadre didactice din mediul preuniversitar;
- Studenți, doctoranzi, cercetători și cadre didactice din mediul universitar;
- Specialiști și reprezentanți ai mediului economic.
Tematica simpozionului CALITATEA – un atu pentru viitor are la bază următoarele subiecte propuse pentru lucrările și proiectele participante:
- Calitatea vieții;
- Calitatea mediului;
- Calitatea educației;
- Calitatea produselor;
- Calitatea alimentelor;
- Calitatea serviciilor.
Termenul limită pentru înscrierea participanților la Simpozionul CALITATEA – un atu pentru viitor este 08.11.2026, ora 24:00, dată până la care trebuie completat online formularul de înscriere prin accesarea link-ului:
https://forms.gle/ekjGbdvFyJmvBENo9
Echipa de organizare a evenimentului este constituită din:
- conf. dr. ing. Mihaela CIOPEC– coordonator eveniment
- Conf. dr. ing. Mircea DAN – Decanul Facultății de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului
- ș.l. dr. ing. Ana-Maria PANĂ – Prodecanul Facultății de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului
- prof. dr. ing. Adina NEGREA
- conf. dr. ing. Aniela POP
- CSI dr. chim. biol. Nicoleta NEMEŞ
- CSIII dr. ing. Bogdan PASCU
- asist. dr. ing. Ioana BENEA
- stud. Filip PĂUNESCU
- stud. Grațiela COSTESCU
Detalii suplimentare referitoare la organizarea evenimentului, documentele care trebuie completate și trimise se găsesc pe site-ul Facultății de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului (https://chim.upt.ro/), la Secțiunea Evenimente. Se vor accepta maxim 3 lucrări elaborate/coordonate de către un cadru didactic.
Lucrările/proiectele elevilor și studenților vor fi jurizate pentru desemnarea celor mai bune prezentări (în format PowerPoint), iar rezultatele jurizării se vor comunica la finalul evenimentului. Lucrările premianților vor fi mediatizate prin postare pe site-ul Facultății de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului.
Toți participanţii la eveniment vor primi diplome de participare.
Pentru alte informații și detalii organizatorice vă rugăm să ne contactați pe adresa de email: ZiuaCalitatiiCAICAM@gmail.com